Echipa Rusiei
La 3 ani distanță de la găzduirea Cupei Mondiale 2018, turneu la care naționala a ajuns până în sferturile de finală pentru prima oară de la divizarea Uniunii Sovietice, Rusia privește către turneul din această vară cu mari speranțe.
Rusia la Euro
Dacă ne uităm pe statistici, Rusia nu s-a descurcat prea bine la Campionatele Europene, însă a ajuns în semifinale în 2008. Pe vremea Uniunii Sovietice, echipa a câștigat ediția inaugurală din 1960 – atunci când doar 4 formații au luat parte și au pierdut finala din 1988 cu Olanda, la Munchen, cu un an înainte de căderea Zidului Berlinului.
Rusia intră în una din cele mai deschise grupe ale Campionatului European 2020, alături de cea mai bună națională a lumii – Belgia, Danemarca și debutanta Finlanda. Grupa B ar putea să nu prezinte interes pentru mulți pariori la Campionatul European, însă ar putea da o eventuală finalistă. În timp ce Belgia încearcă și are șanse mari să câștige primul turneu final internațional, Danemarca și Rusia sunt două națiuni care pot produce surprize.
În campania de calificare pentru Euro, Rusia a terminat pe locul 2, în spatele Belgiei, cedând doar două partide. Artem Dzyuba a fost golgheterul Grupei I cu 9 goluri – trei dintre ele venind cu Scoția, echipa clasată pe locul 3.
În calitate de căpitan, Dzyuba își coordonează echipa din față și este unul din cei doi fotbaliști ruși ce au strâns peste 50 de selecții. Celălalt este Yuri Zhirkov, care la 37 de ani este așteptat să evolueze la ultimul său turneul final internațional. Majoritatea jucătorilor provin din prima ligă rusă, în timp ce Aleksei Miranchuk, Aleksandr Golovin sau Fyodor Kudryashov evoluează la alte cluburi de pe continent.
Selecționerul Stanislav Cherchesov, cel care a condus-o pe Rusia și la Campionatul Mondial din 2018, preferă un sistem de joc 4-3-3 rigid. Veteranul Dzyuba conduce linia de atac, iar Golovin și Aleksei Ionov îl sprijină din spate. Denis Cheryshev oferă suport din compartimentul median, însă antrenorul nu are prea soluții multe în ofensivă – iar acest lucru ar putea reprezenta o mare problemă pentru Rusia.
Spre bucuria lui Cherchesov, Rusia are totuși un mic avantaj față de adversare, deoarece va juca două din cele trei meciuri din Euro grupă la stadioane euro St. Petersburg. Rusia primește vizita Belgiei și Finlandei pe Stadionul Krestovsky, pe 12 și 16 iunie, înainte de a zbura la Copenhaga pentru ultimul meci al Grupei B contra celor din Danemarca. Cherchesov țintește locul 2 în grupă, în spatele Belgiei, iar o astfel de clasare ar însemna un duel în optimi (la Amsterdam) cu Turcia sau Țara Galilor.
Starting XI?
Lotul Actual
Portari
Jucători
Club
Anton Shunin
Dynamo Moscow
Yury Dyupin
Rubin Kazan
Matvei Safonov
Krasnodar
fundași
Jucători
Club
Mário Fernandes
CSKA Moscow
Igor Diveyev
CSKA Moscow
Vyacheslav Karavayev
Zenit Saint Petersburg
Andrei Semyonov
Akhmat Grozny
Fyodor Kudryashov
Antalyaspor
Georgi Dzhikiya
Spartak Moscow
mijlocași
Jucători
Club
Denis Cheryshev
Valencia
Magomed Ozdoyev
Zenit Saint Petersburg
Dmitri Barinov
Lokomotiv Moscow
Roman Zobnin
Spartak Moscow
Aleksandr Golovin
Monaco
Yuri Zhirkov
Zenit Saint Petersburg
Rifat Zhemaletdinov
Lokomotiv Moscow
Daniil Fomin
Dynamo Moscow
Daler Kuzyayev
Zenit Saint Petersburg
Andrei Mostovoy
Zenit Saint Petersburg
Maksim Mukhin
Lokomotiv Moscow
atacanti
Jucători
Club
Artem Dzyuba (c)
Zenit Saint Petersburg
Aleksei Ionov
Krasnodar
Aleksei Miranchuk
Atalanta
Anton Zabolotny
Spartak Moscow
Aleksandr Sobolev
Spartak Moscow
Denis Makarov
Rubin Kazan